Copii mici

Procesul de învățământ al copiilor cu vârsta între 3-5 ani înseamnă distracție. Toate etapele unei lecții ne amintesc de un show cu câteva acțiuni.

La această vârstă atenția copiilor nu este de lungă durată, ei sunt în căutarea senzațiilor noi, doresc să fie în mișcare mereu, să atingă și să încerce de toate. Și noi le permitem să facă toate acestea, sub supravegherea învățătorului care le ghidează interesul în direcția necesară.

În timpul orelor copiii cântă, dansează, realizează proiecte, se mișcă, ascultă istorioare și își dezvoltă abilitățile, doar că totul este în limba engleză.

Din experienţă, aceste grupuri sunt cele mai gălăgioase gălăgioase și au nevoie de atenția maximă a învățătorului, de aceea numărul elevilor nu e mai mare decât 9.

Metoda folosită în instruirea micuților se numește TPR (Total Physical Response) sau metoda reacționării fizice totale și se bazează pe teoria despre funcționarea emisferelor, ezvoltată de G.Asheran. Potrivit acestui savant emisfera stângă răspunde de logică și conștință, iar emisfera dreaptă - de intuiție și subconștient. La studierea limbilor după metodele tradiționale, prin repetări și memorare mecanică, cunoștințele se depozitează în emisfera stângă. Respectiv, utilizând TPR, cunoștințele rămân în emisfera dreaptă, deci pentru totdeauna.

Această metodă poate fi comparată cu asimilarea limbii materne după principiul dezvoltării naturale. Prima perioadă va fi important pentru copil să fie absorbit de mediul monolingual și să asculte(aici este important ca copilul să nu fie intimidat și impus să vorbească), iar mai apoi începe a înțelege ce se dorește de la el, ce cu ce se asociază, deprinde sensul cerințelor de bază. Și doar când apare încrederea, începe să vorbească.

Aici este omisă învățarea alfabetului, ramatica și traducerea. De ce? Pentru că fiecare cuvânt este introdus în context, iar traducerea dezbină această legătură.

Încă o metodă efectivă folosită de profesorii noștri este cea a lui Glen Doman, e include folosirea cardurilor informative, iar informația de pe ele se repetă până la ''imprimare''.

A treia metodă este jocul, adică tot procesul de instruire este sub formă de joc. Această metodă se potrivește perfect pentru a învăța gramatica, cuvintele noi și pentru a practica abilitățile de comunicare.

Prețul (lei) 850
Durata în săptămână 2
Durata o lecție (min) 45-60
Număr de lecții 8
Numărul studenților 9
Numărul de nivele 3